Săptămâna trecută am fost la bunici și am găsit printr-un sertar un eseu din clasa a 9 a despre dor. Suna cam așa..
Prima parte știu sigur că am luat-o de pe net. Nu mai țin minte de unde, dar e genială. Cred că am modificat puțin, oricum..

”Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului”. Într-adevăr, așa este, dorul nu este un sentiment, o trăire, o durere sau o melancolie, dorul este acela ce ne permite să cunoaștem o gamă largă de simțuri, el pur și simplu este, nefiind chemat sau așteptat de nimeni. Dorul nu bate la ușă, el este deja de cealaltă parte a ei.
Dorul doare. Își încleștează degetele adânc în carnea noastră și sfâșâie fără milă, lăsând cicatrici pe care nici măcar timpul nu le va putea vindeca.
Dorul visează. Își imaginează inimaginabilul și nerealizabilul.
Dorul plânge. Fără lacrimi. În tăcere.
Dorul trăiește. În rutina zilnică, fad și aparent nepăsător.
Dorul zâmbește uneori. O dată pe lună când e norocos. Dacă nu, la 2-3 luni. Atunci își încarcă bateriile și o ia de la capăt.
Dorul speră. La ce oare?..
Dorul speră la întoarcerea în timp, la momente în care te simțeai împlinit cu totul, momente care ai fi vrut să nu se mai termine.
Dorul vrea repetarea părților frumoase ale trecutului, dorul vrea imposibilul.
Dorul nu trece, eventual se ameliorează. Dorul este ca o rană mereu deschisă..”
”Mi-e dor și doare!” .. dorul este sinonim cu durerea, cu setea de trecut, regret..
Dorul te poartă când spre trecut, când spre viitor, îți face uneori de îndurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie să înduri.

Dorul înseamnă LIPSĂ !
Și da, mi-e dor !
De toți foștii, pentru că m-am simțit bine alături de fiecare dintre ei. De mare mai ales, de VARĂ! Dar știu că mai e puțin și voi face iar castele de nisip pe plajă.. voi fuma pe malul mării și voi vedea răsăritul întinsă pe spate..
Câteodată mi-e dor și de ce nu a fost..
Mi-e dor să fac tot posibilul să merg la mare cu persoana iubită, să vând lucruri din casă ca să strâng bani, mi-e dor de ce s-ar fi putut întâmpla..
Mi-e dor de toți cu care pierdeam vremea pe la teatru astă primăvară.. A fost cred că cea mai frumoasă perioadă din viața mea, și cea mai bună alegere pe care puteam să o fac. Când colegii mei stăteau în casă lângă ”sobă”, eu tremuram de frig în spate, la teatru, și mă încălzeam în Chitarre cu prietenii mei. O să-mi fie dor toată viața de primăvara/vara lui 2010.. nu regret nicio absență din catalogul ăla, nici măcar că m-au cam ”ușuit” din Buzești.. pentru că m-am mutat în Cuza. Acum mă duc de drag la școală.. dar lipsește ceva.. Mi-e dor, frate, și mă doare să văd cât s-au schimbat oamenii lângă care mă simțeam cel mai în siguranță cândva.. Acum dacă mai vorbesc cu 10 dintre ei, e bine..
La teatru am cunoscut-o și pe Claudia, cu care am făcut cele mai mari nebunii din viața mea. Nu are rost să le enumăr pe toate, dar n-o să uit niciodată cum era să cad pe serpentine la Bucovăț și m-a prins ea de mână.. aș fi fost moartă acum.. și deși o spun cu nepăsare, e ceva destul de groaznic. N-o să uit nici drumurile pe care le făceam în Calafat, la Cristina, nici scrumiera pe care am furat-o, nici prima beție din Chitarre, nici nopțile întregi pierdute acolo.. Acum privesc cu alți ochi și nu-mi vine să cred cu ce tipi am stat, sau cu cine umblam, dar atunci era perfect. Sunt mulțumită de faptul că am făcut ce am vrut cu cine am vrut și când am vrut. Țigări aveam mereu, iar când era criză cerșeam pe stradă.. de câte ori n-am plecat noaptea de acasă, și pe ploaie, și pe căldură.. de câte ori nu ne-a luat garda.. de câte ori n-am dat date false..
Unii zic că asta nu e distracție, dacă sunteți curioși uitați-vă la comentariile de pe blog, dar eu vă zic sigur că e, frate! Și cinste mie că pot să mă distrez fumând o țigare cu prietenii.. Nu ai cum să-mi strigi, frate, că asta e nasol, nu știi cum e, nu știi ce fac, așa că taci! Îmi place la nebunie să merg în Pub’s pe la 1-2 noaptea, să beau alcool până nu mai știu de mine și să dansez încontinuu.. asta e distracția pentru mine. Nu un joc de șah, nu o carte citită. (excepție Week-end cu mama și Rebela). Și am ajuns la concluzia că mă distrez oriunde. La școală, în pauză, la o țigară, în autobuz, în cluburi, în timpul orelor, pe net chiar. Nu mai judecați aiurea..

Am scris prea multe deja. Apropo, mi-a lăsat cineva un comment în care mă felicita pentru cele 100.000 de vizualizări și am remarcat și eu. Wow, nu mi-am imaginat niciodată.. Mulțumesc !