Doar ce am ascultat Alborosie-Herbalist și mi-am dus aminte inevitabil de Chitarre. Un loc unde mi-am petrecut toată primăvara trecută.. un loc unde mă simțeam ca acasă..
Îmi plăcea acolo că toată lumea se cunoștea cu toată lumea, chiar dacă nu mă înțelegeam bine cu absolut toți.. Eram o gașcă mare și ne simțeam bine.. timpul trecea așa repede acolo.. următoarea carte e la ordinea zilei.. Și ce provocări idioate și amuzante.. mi-a plăcut una în care cineva scuipase pe masă și altcineva trebuia să lingă.. ne venea tuturor de la masă să vomităm de scârbă.. Șuturi în cur nu mi-am luat niciodată, cărțile mi-au purtat noroc..
Nici nu știu de când am început să renunț la frecventatul acelui bar.. poate din vară.. când mai treceam pe acolo rar de tot, începuseră să vină oameni pe care nu-i înghițeam deloc, dar nu știu de ce.. Oricum, aici nimeni nu poate să mă contrazică: Chitarre-le nu mai e la fel. A fost o perioadă în care era atât de frumos acolo.. și era plin, n-aveai loc să stai la mese.. ne înghesuiam unii în alții, ca și pe teatru, de altfel.. Ne înțeleag bine toți, în zilele friguroase ne luam toți în brațe, țigări avea fiecare, pentru că ne dădeam unul altuia.. stăteam la peluză și fumam.. Gaborii ne știau, nici nu se mai oboseau să se ia de noi.. După, când s-a ”spart gașca” am început să umblu cu Pamy și Claudia, mergeam la toți cunoscuții și stăteam cu cine apucam.. Ne mutaserăm pe rond, după la sălcii.. Vara a trecut așa repede..
N-o să uit niciodată excursiile prin Calafat, pe plajă, niciodată nu aveam cu ce să ne întoarcem acasă, dar ne descurcam.. Să nu uit de balcon, era frumos și acolo când ne strângeam mulți..
Sau noaptea petrecută pe centru , de fapt ziua precedentă, în care merserăm la ștrand, eu, Pamy, Cristina și Claudia.. scandalul de acolo.. de la ștrand am ajuns acasă și ne-am schimbat, ne-am făcut duș, abia am prins ultimul autobuz, după i-am plătit taxi Claudiei până în centru, am stat pe acolo sperând să nu ne caute prietenii cu care avuseserăm probleme.. A trecut repede, pe la 8 dimineața m-am dus la mama să-i cer cheia, dar m-am certat rău cu ea și am mers la Claudia unde am băut cafea, oboseala deja mă cuprinsese.. Sau cum am furat în dimineața aia din magazine.. Ne era foame și singurul lucru consistent a fost o pâine, eu am furat ca fraiera Skittles și gumă.. După ne-am întâlnit cu Cristina, am adormit în spate la teatru, telefon nu aveam, până la urmă a făcut Cristina rost de 150 de mii, am luat țigări și ne-am dus în Chitarre, a venit maică-mea după mine, că nu avea cum să mai dea de mine și se gândea că mă găsește acolo.. În mod normal n-aș fi fost acolo, dar na, am fost.. am fugit, mama vorbea cu ăia de pe acolo, eu m-am dus în Craiovița, până la urmă m-am întors pe teatru și a sunat-o unu’ pe maică-mea cică să vină să mă ia.. acasă i s-a făcut femeii rău că am mințit-o eu că m-am tăiat pe mâini, am crezut că moare.. Au fost două zile pline de peripeții.. Ăștia de pe teatru se așteptau să mă vadă bătută sau pedepsită, de unde atâta?! A doua zi eram tot acolo, am stat cât am avut chef.. Părinții mei nu mă pot pedepsi..
Cu fiecare melodie pe care o ascult și-mi aduce aminte de Chitarre îmi trec prin minte atâtea întâmplări din vremea aia.. Dacă aș fi mai sentimentalistă mi-ar da lacrimile.. Mi-e dor.. Aș minți dac-aș spune că nu mi-e dor.. Atâția oameni care mi-au schimbat practic viața.. atâtea nopți pierdute.. atâtea mesaje de la mama, că unde sunt, că nu știu ce.. În noaptea de Paști pe care am petrecut-o, bineînțeles, în Chitarre, am vorbit cu mama prin mesaje vreo jumate de oră, cred că eram beată sau fumată, că îi scriam că o iubesc, de fapt asta era replica la fiecare mesaj.. ”te iubesc”.. A fost ciudată partea aia și nu-mi amintesc ce era cu mine.. Multe chestii nu mi le mai amintesc, a trecut totuși ceva timp..
Dac-aș putea să dau timpul înapoi acolo m-aș întoarce.. o noapte din perioada aia.. nu aveam mulți bani, dar nici nevoie nu aveam.. MI-E DOR !