Tocmai ce-am văzut filmul de mai sus. Ce pot să zic, genial ! Mi-a adus aminte de American Pie, dar, oricum, e unul dintre filmele care chiar merită văzute. E vorba despre niște puști care termină liceul și se ”joacă” un fel de joc, trebuie să facă niște fapte.. hmm.. murdare. De la furatul cadavrelor până la furatul unui ferrari roșu SUPERB, chiar mi-a plăcut, și m-a inspirat să scriu un post despre.. liceu.
Anii de liceu ar trebui să fie cei mai frumoși ani. Dragoste, petreceri, corijențe.. și totuși, nu suntem în America, nu?! Vreau să le spun tuturor un lucru: ”Carpe diem!” aka ”Trăiește clipa!”.. singura chestie pe care am învățat-o într-un an de latină cu o profesoară cu țâțe mari și o încercare continuă de a îmi da note mici & shits. Aș minți dac-aș spune că nu știu ce avea cu mine, având în vedere că la fiecare oră făceam în ultimul hal cu ea. Cam ca acum la matematică, aș adăuga.
Pentru mine, anii de liceu chiar sunt așa cum mi-am dorit. Spre deosebire de multe alte persoane, ies în oraș și stau cât vreau, și nu-mi trebuie 10 beri ca să mă simt în largul meu (10 beri.. ce amintiri..). Nu înțeleg părinții care nu-și lasă copiii să iasă în oraș, să meargă la petreceri, etc. 17 ani e o vârstă superbă, perfectă chiar, pentru că la 16 ești considerat prea mic, iar la 18 ești deja ”responsabil de ceea ce faci”. 17. Vis.
La școală mă distrez cum pot mai bine, aici ar trebui să adaug un filmuleț cu una din orele noastre de matematică. E panaramă la orele alea. Chiar mâine am două și un chef de bâză extraordinar.
Am trecut și eu printr-o perioadă mai dificilă, am fost aproape dată afară de la liceu, era ceva de genul.. ”dacă pleci îți încheiem media, dacă nu pleci oricum îți dăm 4 la purtare și rămâi repetentă fără drept de înscriere în următorul an”. Am plecat, am lăsat totul în urmă. Am avut în jur de 400 de absențe, dar a meritat, pentru că acum sunt în liceu cu cea mai bună prietenă a mea și merg de drag la școală..
Ce destin, frate.. În generală am făcut ca dracu’ opțiunile ălea cu liceele, trebuia să intru în aceeași clasă și-n același liceu cu my best friend, dar ea n-a intrat și eu am rămas kinda alone.. Nu pot să zic că era chiar de căcat acolo, mi-am făcut, în ciuda absențelor, prieteni destul de de treabă, dar locul ăla nu era de mine, și nici eu de el. Asta e, am plâns ceva că am ajuns în situația de a fi exmatriculată, dar a meritat, jur !
O singură chestie aș vrea s-o schimb, pentru că, deși ai mei îmi oferă libertate aproape absolută, locuiesc în aceeași casă cu ei și nu se-ntâmplă foarte des să plece de acasă, să rămân eu singură. Deci nu pot da petreceri acasă, nu pot să-mi chem prietenii să pierdem nopți aiurea, n-am cum. Nici să-i dau afară din casă nu pot.. Tot ce vreau e un apartament, cât de mic, în care să locuiesc SINGURĂ, să-mi fac de cap. Să nu trebuiască să stau mereu pe drumuri, să caut noaptea taxi-uri, etc. Uneori o petrecere acasă face cât 100 de nopți pierdute într-un club. Pentru că vine cine vrei tu, nu trebuie să te uiți în jur și să zici ”O știu pe aia de la bar, n-o suport”..
Mda, deci asta-mi doresc. Îi invidiez pe cei care locuiesc singuri, și-n același timp nu-i înțeleg că stau închiși în casă.. marea majoritate. Dă-mi casa ta să-ți arăt eu o petrecere adevărată !