Sunt zile în care-mi vine efectiv să fug de acasă. Fără bagaje, fără bani, fără nimic. Să plec singură, să mă urc în primul tren și să cobor într-un oraș despre care nu știu nimic. Să nu mă cunoască nimeni, să nu cunosc pe nimeni. Să pot să fiu oricine, să mă cheme Vanessa, să fiu rusoaică și să am 18 ani. Să merg oriunde vreau fără să se uite lumea nu știu cum pe mine. Să nu mă mai strige nimeni pe stradă cu numele de pe facebook. Să nu știe nimeni de unde vin. Să nu mă judece nimeni, să nu-mi comenteze nimeni un trecut inventat de persoane care mă detestă.
Ar fi așa frumos..
Dar este imposibil.