Crezi c-ai să uiți vreodată prima iubire?…
Primul băiat care ți-a furat un sărut într-o vară, într-o scară? Care ți-a supt sufletul încet, încet, ca apoi să se pișe pe tine și să te lase într-o baltă de lacrimi și de sentimente aruncate-n vânt? Care ți-a stors oceane de lacrimi din ochii tăi de adolescentă rănită? Care ți-a făcut inima bucăți cu un simplu ”adio”? Care ți-a răvășit sufletul când te-a sunat, peste luni, ca să-ți ceară ceva și apoi ți-a închis?
Prima târfă care te-a făcut bărbat, te-a mâncat de bani și apoi.. te-a lăsat?
Primul ”te iubesc”?
Prima întâlnire, tu, așteptându-l pe o băncuță cu inima între amigdale, cu sângele pulsându-ți în vene cu 300 km/h?
Primul ”viața mea nu are sens fără el/ea”?
N-ai să uiți, frate. Pentru că nici eu n-am uitat. Pentru că toți am fost secați de sentimente măcar o dată. Pentru că nu conta ceea ce trebuia să facem ca să fim iar împreună?
Ai simțit vreodată că e un gol imens în tine? Că nu știai cu ce să umpli abisul care zăcea-n tine și cu ce să distrugi acidul care-ți dizolva fluturașii din stomac?
Felicitări, ai iubit. Pentru puțin timp, ai simțit că vrei să sari în sus de fericire când îl vezi. Ai simțit că fără el viața ta nu mai are sens. Ai fi dat orice pentru el, ai fi renunțat la orice. Te-ai certat de atâtea ori cu ai tăi ca să ieși, să-l vezi. Ai stat de vorbă cu el până dimineață, indiferent de oboseala care-ți mânca oasele. Ai simțit că s-a rupt o bucată din tine o dată cu plecarea lui. Ai stat nopți nedormită, suspinând după el. Te-ai îmbătat ca să uiți de răul pe care ți l-a provocat. Ai ieșit în ploaie ca să plângi după el numai ca să nu te vadă nimeni atât de distrusă.
Și totuși, a fost frumos. Îți plăcea așteptarea, îți plăcea să-ți vibreze telefonul când te suna el. Te trezeai din somn ca să-l suni, să-i spui că-l iubești. Sau poate n-ai avut niciodată curajul să-i spui, așa cum am făcut eu.
Regreți ceva?
Felicitări, ai iubit!