Asta-i pentru tine, că te lăudai atâta că sunt prietena ta cea mai bună. Că îmi plângeai ore-n şir în telefon şi te primeam acasă noaptea când boceai în frig. Că am fost mereu acolo pentru tine cu un sfat, cu un umăr pe care să-ţi verşi necazurile. Că nu am ţinut cont de câte pachete de ţigări am împărţit cu tine, câte cifre a avut factura de la telefon că mă rugai să te sun când n-aveai credit, câte note ţi-ai luat pe spatele meu. În fond, eram prietene, nu?
Îmi pare rău când te văd că suferi ca proasta pentru că lumea îşi bate joc de tine, dar, ştii vorba aia.. să nu-ţi pară rău de oamenii proşti.
Dar cel mai rău îmi pare de tine, că te minţi singură că îţi e bine lângă oameni care te tratează ca pe o cârpă. Poate aşa eşti, nu?
Îmi pare rău că am încercat să-ţi deschid ochii, să te ajut să ai măcar un strop de demnitate, să nu te mai laşi folosită de toţi rataţii. Ca să primesc în schimb ce? Să aud că omul care te-a făcut cel mai mult să suferi mă jigneşte pe mine? Din cauza ta? Că tot ce îţi spun eu tu fugi la el să-i zici?
N-o să vezi asta. Eşti prea ocupată să fii călcată în picioare. N-o să mă asculţi, o să-mi spui că sunt geloasă. Pe acel lucru pe care tu-l numeşti iubire. Eu ştiam că iubirea include prietenia, respectul.. Dar ce respect are el faţă de tine când te face „zdreanţă” şi te umileşte în faţa tuturor? Şi atunci vii la mine şi te plângi, ca a doua zi să-l ierţi şi să plângi iar.. Ştii, asta e problema ta şi nu ar trebui să-mi pese, nu? Dar din momentul în care tu i-ai spus lui lucruri ştiute doar de noi două, din secunda în care el şi-a permis să mă jignească pe mine, pe mine care ţi-am fost în morţii tăi alături când el te înjura ca pe ultima târâtură, din momentul ăla devine şi problema mea. Pentru că eu nu sunt ca tine, eu nu accept ca un căcat de om să mă jignească cum îi vine la gură din cauza ta. E problema ta că-i permiţi să te înjure ca pe ultima traseistă. Eu nu sunt proastă ca tine, eu nu permit. E problema ta că ai ales să fii sacul de box al unui ţăran.
Să nu crezi că atunci când îţi va da cu şutu-n cur vei veni la mine. N-o să fiu acolo nici ca să îţi zic „ţi-am spus eu!”. O să te las în prostia ta, nu mai sunt fraiera care se milogea de tine să nu îţi tai venele, ai pierdut-o pe fraiera aia în momentul în care i-ai trădat încrederea. O s-o cauţi, tot timpul ai făcut-o. Dar în loc de „linişteşte-te, promite-mi că nu faci vreo prostie!” ai să auzi doar tonul de ocupat.
Beep, beep, beep.