N-aș vrea să-mi închid blog-ul, cu toate că-mi citesc postările și îmi vine să intru în pământ de rușine. Mă tot întreb ”așa gândeam la șaișpe ani”?
Acum am 18 și pot spune că m-am schimbat mult. Fizic și moral. Sunt roșcată și m-am mai ”împlinit”, nu mai arăt ca un schelet ambulant.
Am cu totul alt caracter. Din ce citesc în postările vechi, obișnuiam să fiu fata veșnic nemulțumită, care nu-și găsea un iubit, ca toate celelalte. Am realizat că nu am nevoie de unul și relațiile mi se par penibile, acum. Și-o să vă spun și de ce într-un viitor post.
Nu mai am încredere prostească în oameni. Am fost extrem de naivă și am trecut prin situații nasoale din cauza asta.
Am învățat să fac diferența între un prieten adevărat și un prieten pe interes. M-am descotorosit de așa-zișii prieteni.
Am devenit mai egoistă decât eram, am învățat că trebuie să împart doar cu cine împarte, la rândul lui, cu mine.
Am scăpat de anturajele nefolositoare, au încetat să mă mai caute, într-un final.
Nu știu dacă sunt cu totul altă persoană, sau doar am crescut. Știu doar că nu voi șterge nimic din ceea ce am scris aici, pentru că, până la urmă, asta simțeam atunci.
Ce a rămas neschimbat, ba chiar, s-a amplificat, e scârba asta față de oamenii care mă arată cu degetul pentru ceva ce nu am făcut, oameni care nici măcar nu mă cunosc, dar au auzit ei de la cineva…
Am învățat, deci, să nu mai ascult de ”gura lumii”, să nu-mi fac o părere despre cineva doar din auzite, pentru că nu sunt singura despre care se spun vrute și nevrute. Înainte mă chinuiam să dau explicații, acum mă doare fix în cur, pentru că nu pierd nimic dacă o persoană nu mă suportă doar pentru că a auzit ceva urât despre mine, la urma urmei, n-aș putea avea un prieten care pune botul la tot ce zice lumea.
Pe final, am rămas aceeași scârbă recalcitrantă căreia nu-i convine aproape nimic, pregătită mereu să dea peste nas oricui, aceeași prietenă bună care o să fie acolo pentru tine, indiferent de oră, dar aceeași javră fără sentimente de care, dacă îți bați joc, nu va dormi liniștită până când nu va ști că suferi ca un câine.