Mă enervez des, plâng foarte rar și nu suport ideea de a nu-mi descărca nervii. Iubesc cearta. Iubesc cearta până la ultimul țipăt, până-mi cedează gâtul de durere.
Rareori simt nevoia să plâng. Fără motiv. Doar să plâng. Să simt că m-am descărcat. Și atunci plâng mult, până ochii mei refuză să mai stoarcă vreo lacrimă.
Nu s-a născut persoana care să mă facă să plâng, sunt doar chestii care se adună, plâng din cauza mea și plâng pentru mine, nu pentru ei, nu pentru altcineva. Plâng pentru că s-au adunat prea multe căcaturi și plâng pentru că îmi face bine.
Plâng la seriale și la filme, dar asta nu cred că se pune.
Simt că mi-am pierdut toți prietenii, mai mult sau mai puțin. Când eram mai mică aveam o grămadă de amici și 2-3 prieteni adevărați, dar petreceam mai mult timp cu amicii, pentru că îmi plăcea să umblu cu fel și fel de oameni.
Acum prefer o mână de prieteni, dar să știu că mă pot baza pe ei. Dar nu pot să mă împart și mereu trebuie să mă cert cu x pentru că are impresia că-l prefer pe y, cu z pentru că ies cu x și tot așa.
E fucked up. Eu sunt fucked up. Rău de tot. Le mulțumesc celor care mă suportă așa cum sunt, iar pe cei care mă urăsc nu dau doi bani, nu mă deranjează chiar deloc, din contră, iubesc haterii.
Simțeam nevoia să mă descarc.