Printre lucrurile pe care nu pot să le înțeleg la unele persoane se numără ușurința cu care vorbesc cu cineva necunoscut. Și nu despre ei, că n-ar fi o problemă, despre prietenii lor. Așa că o să vă spun o mică poveste din care sper să învățați ceva.
Am cunoscut un băiat printr-un prieten comun, mă rog. E irelevant cum ne-am cunoscut. Ne-am împrietenit la modu’ că ieșeam mai mulți pe afară, dar nu ajunseserăm să schimbăm inelele prietenei. N-am ajuns niciodată, ce-i drept. Nu știu cum am început să vorbim pe facebook, am ieșit și numai noi doi afară, ne înțelegeam bine, dar, din nou, nu cât să ne considerăm „cei mai buni prieteni”. Eu aveam deja un cel mai bun prieten, așa cum și el avea o cea mai bună prietenă. El nu-l cunoștea pe al meu, eu n-o cunoșteam pe a lui.
Eu sunt bârfitoare, de felul meu, așa că i-am spus niște chestii despre niște persoane, chiar și despre prieteni de ai mei, dar chestii minore, nimicuri, în orice caz. Cam asta făcea și el.
Însă timpul a trecut și ne înțelegeam din ce în ce mai bine, de unde rezultă că i-am spus ceva lucruri despre mine, printre care și faptul că sunt o nenorocită, că mă doare-n cur de lume, în general.
I-am spus și eu secrete ale unor persoane pe care nu dădeam doi bani, care mi-ar fi făcut același lucru. Și-mi bârfeam cea mai bună prietenă cu el, pentru că și ea făcea același lucru, dar pe noi două nu ne deranjează deloc, pentru că nu ne spunem cele mai ascunse secrete.
El îmi povestea niște chestii despre una, mă rog, fără a da nume, eu am aflat cine era și mi-a confirmat că am nimerit persoana. E lungă povestea. Ideea e că vorbea despre cea mai bună prietenă a lui. Pentru că îmi tot zicea că asta e pentru el, chiar mai mult de atât. Mi s-a părut puțin aiurea, dar am zis că, totuși, eu aflasem cine e, în fine.
Timpul tot trecea, trecuseră câteva luni de când ne cunoșteam.
Cum eu îl aveam la mână cu ceva, iar el pe mine cu nimic, mare i-a fost fericirea să vadă că rămăsesem logată pe facebook pe laptopul lui, din greșeală. Așa că a profitat și mi-a citit conversațiile cu o prietenă, de unde a aflat multe chestii pe care nu i le-aș fi spus eu. Mi-a spus despre ispravă, și, evident, nu am mai vrut să aud de el. Dar ne înțelegeam bine, și având în vedere că știam și eu chestii despre el, am rămas prieteni.
Până în ziua în care mi-a recunoscut că am rămas o dată logată și pe mail(sunt uitucă, deh). Și dacă aș fi avut pe mail ce are cam toată lumea, ar fi fost ok, dar eu sunt o persoană căreia îi place mult să scrie, prin urmare aveam un fel de jurnal la emailurile expediate, mi-l trimisesem mie de pe telefon ca să-l salvez în pc, dar nu l-am mai șters (uitucă, cum spuneam). Când am aflat m-am ofticat rău, practic eram ca o carte deschisă în fața lui, bineînțeles că am făcut scandal, nu mai aveam de gând să vorbesc cu el, dar trebuia să ne certăm, întâi.
El și-a cerut scuze, i-am explicat că mă piș pe scuzele lui, că așa ceva nu se face, și, în încercările lui eșuate de a drege situația mi-a spus cel mai ascuns secret al prietenei lui cele mai bune.
Un secret pe care nu îl știau nici părinții ei, iar el mi l-a spus mie, mie, cunoscându-mă de câteva luni.
M-am simțit nașpa. Nu ar fi trebuit să știu lucrul ăla. L-am întrebat de ce mi-a zis. „Erai supărată și voiam să ne împăcăm, am vrut să îți recâștig încrederea”. AȘA?! Spunându-mi cel mai întunecat secret al prietenei tale?
Eh, în momentu’ ăla ar fi trebuit să o termin cu el și să-i spun ei. Așa ceva nu se face. Eu sunt jegoasă și nu neg că aș fi folosit secretul ei împotriva lui cu prima ocazie. Dar el.. El îmi căuta încrederea vânzându-și prietena, pe care o știa de atâta timp, care i-a spus secretul știind că e în siguranță la el…
Dar nu i-am zis. Am rămas prieteni, deși acum îmi doresc să nu ne fi cunoscut. Vă spun vouă să nu aveți încredere într-o persoană care vă spune totul despre presupușii ei prieteni când abia v-a cunoscut. Pentru că așa va face și cu secretele pe care eventual i le veți spune voi, când va mai apărea în peisaj alt prieten nou.
Poate am fost plictisitoare. Am scris pentru mine. Public aici ca să vadă el, ca să se simtă nașpa și să știe că postul ăsta se putea încheia cu:
„P.S.: am mai spus că sunt o jegoasă? Pariu că sunteți curioși ce mi-a zis el despre prietena lui, sau cine e ea. O cheamă…”