Îmi spui că nu știu să iubesc, că nu am sentimente
Te înșeli.
Sunt de părere că e imposibil să ai sentimente față de o singură persoană.
E egoist și inuman.
Cum pot să fac dintr-un singur om centrul universului meu și să mă izolez de tot restul lumii, să-mi reprim sentimentele pentru frumos, să mă leg la ochi și să-mi astup urechile, să nu aud atâtea lucruri pe care-mi doresc să le aud, doar pentru că nu vin de la aceeași persoană?!
Suntem incompleți. Ne lipsesc multe lucruri. Pe care alții le au. De aia mi se pare absurd să iubesc o singură persoană, doar pentru că așa trebuie. Cine-mi spune asta? Societatea? De ce aș asculta ce-mi spun aceleași persoane care mă judecă pentru că fac ceva ce nu se încadrează în standardele lor ale normalului? Doar pentru că spun ei că e greșit. Știi ce e greșit? Să nu faci ceva ce îți place doar pentru că nu te încumeți să sari gardul cu care te-a înconjurat societatea. E greșit să faci ce zic ei că trebuie, ești om, e în natura ta să faci ce simți tu că trebuie, nu ce simt alții. De ce să îmi trăiesc viața după niște principii pe care le consider anormale? Pentru cine? De ce să joc după regulile lor? Nu e jocul lor, e jocul meu. În care eu fac regulile. Eu decid ce e bine și ce nu, eu decid când e momentul potrivit. Nu societatea.
Da, voi fi judecată, jignită, săgetată de privirile lor dezaprobatoare, dar nu sunt un om slab și nu fac greșeala să-mi pese. Am făcut-o acum ani buni și nu m-a făcut decât să regret că am plecat urechea la vorbele lor.
De asta mi se pare o prostie să-mi caut o relație cu un singur om, o ființă incompletă, ale cărei goluri le umplu alte și alte persoane. Nu pot iubi o singură persoană. Nu vreau. Sunt atâția oameni cu atâtea trăsături frumoase, de ce să mă închid într-o celulă cu unul singur? De ce să mă mint singură că el e ceea ce caut? Ceea ce caut eu nu poate fi găsit într-un singur om, așa că o să-mi fac puzzle-ul treptat. Iar piesele acestui puzzle, le iubesc. Iubesc fiecare piesă pentru că fiecare are ceva aparte, ceva ce celelalte nu au.

Așa că societatea poate să sugă o mare pulă, pentru că niciodată nu o să-mi pese de părerile ei. Și niciodată nu mă vor afecta vorbele ei. Pentru că nu sunt în jocul nimănui, iar regulile lor rămân la intrare, căci în jocul meu nu e loc decât de regulile mele. Oricât de mult vă roade asta.